• 2017. 10. 03.

    Artă în Zilele Ţinutului Secuiesc

    «« înapoi
  • După întoarcerea de la Festivalul Naţional Histrioniada Liceenilor din Cluj, Trupa Ego a răspuns invitaţiei Liceului Kőrösi Csoma Sándor din oraşul Covasna şi, pe 23 septembrie,  a jucat spectacolul Artă în cadrul Festivalului de Teatru Juventus. În octombrire, Trupa Ego va susţine două reprezentaţii cu spectacolul Artă, în cadrul Programului Zilele Ţinutului Secuiesc : sîmbătă, 14 octombrie, orele 19.00, la Teatrul Andrei Mureşanu din Sf. Gheorghe; luni, 16 octombrie, orele 17.00, la Liceul Mircea Eliade din Întorsura Buzăului

    Construit pe replici savuroase şi scurte monologuri prin care protagoniştii se adresează direct publicului, spectacolul Artă, în varianta Trupei Ego, respectă story-ul celebrei comedii semnate de Yasmina Reza, dar mută accentele pe gesturi, situaţii şi teme foarte prezente şi în relaţiile dintre adolescenţi. Trei prieteni – Serge, Mark şi Yvan – ajung în situaţia de a se insulta reciproc şi în pragul unei dramatice rupturi din cauza unui tablou, pe care unul dintre ei l-a cumpărat cu o sumă imensă şi cu pretenţia că a făcut o serioasă investiţie într-o adevărată capodoperă a artei contemporane. În căutarea răspunsului la întrebarea dacă este sau nu artă tabloul complet alb, traversat de cîteva dungi tot albe şi ele, cei trei tineri alunecă pe terenul fragilei lor prietenii, se lovesc, se rănesc, cad şi se ridică, lăsînd în urmă un spectacol plin de umor despre preţul artei şi cel al prieteniei. Un spectacol despre cum se transformă o prietenie într-o comedie nesfîrşita comedie prezentă în viaţa fiecăruia dintre noi, cînd descoperim că tabloul cu cei mai dragi prieteni se clatină, iar încercările noastre de a-l salva lasă în urmă o autentică poveste despre prietenie-ipocrizie-gelozie, o poveste demnă de adevărata Artă.

    Centrul de Cultură al Judeţului Covasna este partener de proiect, instituţia noastră a sprijinit producerea spectacolului Artă.

  • Galerie Foto:

  •