• 2019. 07. 02.

    Un edificiu covăsnean cu o poveste demnă de un roman sau un mare film de artă

    «« înapoi
  • De ani buni, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna se implică în complexul proces de identificare, cercetare şi promovare a unor monumente arhitecturale, cu scopul aducerii lor în atenţia autorităţilor locale şi centrale, pentru a le determina să se implice, la rîndul lor, în efortul de salvare a unor valori-unicat din patrimoniul construit al Transilvaniei. În acest sens, cel mai cunoscut proiect editorial al instituţiei este volumul Ţinutul conacelor, publicat în anul 2005, în limba maghiară, după care au urmat traducerea şi publicarea cercetării în limbile română şi engleză. Cele 7000 de exemplare ale volumului Ţinutul Conacelor – în cele trei variante, maghiară, română şi engleză – au reprezentat o preţioasă sursă de informare pentru arhitecţi, istorici şi investitori privaţi, nu doar din România, ci din mai multe ţări din Europa şi de pe continentul american, unde volumele au ajuns, iar unele castele şi conace din judeţul Covasna au fost cumpărate, reparate şi restaurate, devenind obiective de mare atracţie turistică. Dacă Ţinutul conacelor este un volum în care cercetătorii au monitorizat toate monumentele de arhitectură nobiliară din judeţul nostru, le-au clarificat statutul juridic şi au înregistrat datele tehnice despre starea fiecărei clădiri, cel mai recent proiect editorial al Centrului de Cultură al Judeţului Covasna este cu totul inedit şi este dedicat unui singur castel, un monument de arhitectură de o valoare excepţională: Castelul Mikó din Olteni. Volumul este o Monografie de istorie arhitecturală, realizată de Árpád Csáki şi Benczédi Alexandru, şi a fost lansat săptămîna trecută, chiar pe domeniul Castelului Mikó din Olteni, eveniment organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, iar cei interesaţi îl pot cumpăra de la sediul acestei instituţii. Avînd în vedere valoarea excepţională a Ansamblului de la Olteni (sit arheologic şi monument istoric de categoria A), volumul Castelul Mikó din Olteni. Monografie de istorie arhitecturală reprezintă o importantă contribuție științifică în efortul de cercetare a istoriei aristocrației transilvănene din secolul XIX. Tematica picturilor murale de pe pereții interiori ai clădirii reprezintă dovezi certe ale legăturilor culturale cu Europa Centrală și de Vest și pot deveni subiecte de intereres științific pentru cercetătorii din regiunile menționate. Volumul urmează a funcţiona drept o piesă de rezistenţă în alcătuirea dosarului pe baza căruia se va desfăşura complexul proces de reabilitare a edificiului şi de introducere a întregului Ansamblu de la Olteni în circuitul turistic, în sensul că Monografia Castelului Mikó va fi valorificată în elaborarea documentaţiei istorice pe baza căreia se va realiza restaurarea integrală a acestui monument istoric, care se află într-o stare avansată de degradare. Volumul este redactat în limba maghiară şi este structurat pe 10 capitole și un total de 19 subcapitole despre următoarele problematici: incursiune în trecutul clădirii-monument istoric; istoria familiei Mikó (ramurele din Olteni și Bodoc, sec. XVI–XIX) cu biografiile celor care şi-au avut reşedinţa la Olteni; antecedentele arhitecturale ale Castelului din Olteni (conacele din sec. XVII–XVIII); biografia contelui Mikó Miklós (1783–1839), cu date inedite prin care se încearcă clarificarea posibilei sale cariere militare din perioada războaielor napoleoniene (în special perioada insurecţiei nobiliare maghiare din 1809), dar şi a unei posibile călătorii vest-europene (experienţele acestora stînd, conform bibliografiei reşedinţei nobiliare, la baza tematicii alese pentru picturilor murale ale Castelului); moșia Mikó din Olteni în primele decenii ale sec. XIX , care asigura baza materială pentru construirea Castelului (cu precădere, glăjăria de la Bicsad); portretul Castelului Mikó din Olteni – construcția acestuia fiind finalizată în anul 1827, descrierea imobiliului după moartea contelui Mikó Miklós (1839), situaţia juridică a acestuia după moartea contelui, proprietarii ulteriori din ramura de Hăghig a familiei (contele Mikó Imre, mai apoi singura moştenitoare, contesa Mikó Anna), proprietarii din sec. XX (cu precădere, ultimul proprietar dinaintea naţionalizării din 1948, Emil Schmutzler); Castelul Mikó din Olteni în bibliografie. Partea a doua a Monografiei se ocupă cu descrierea stării iniţiale și actuale a imobilului, a picturilor murale din sec. XIX, analiza comparativă a inventarelor. Sumarul volumului este completat de un Diplomatar, cu cele mai relevante date arhivistice privind tematica lucrării. Volumul în limba maghiară se încheie cu un consistent Rezumat în limba română. Din perspectiva tematicii volumului, s-ar putea crede că este vorba de un proiect editorial cu impact doar în rîndul specialiştilor (arhitecţi, istorici de artă şi pasionaţi de acest domeniu) şi în rîndul autorităţilor locale responsabile de reabilitarea Castelului din Olteni, datorită valorii excepţionale a acestui monument istoric, respectiv a picturilor sale murale şi a tehnicii în care au fost realizate cu 200 de ani în urmă. Autorii volumului, Árpád Csáki şi Benczédi Alexandru, profesionişti recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional, au reuşit o documentare cu dezvăluiri inedite şi extrem de valoroase pentru cercetătorii din domeniul istoriei, în general, şi cel al istoriei arhitecturale în special. Dar, în acelaşi timp, volumul este extrem de palpitant şi pentru publicul larg, care va descoperi în paginile sale impresionanta poveste de viaţă a unui mare singuratic, mistuit de pasiunea pentru artă : Mikó Miklós jr. (1783–1839). De reţinut faptul că volumul reface implicit pagini din istoria spaţiului cultural unde subiectul acestui proiect editorial şi-a început povestea, membrii familiei Mikó au rămas cei mai importanți proprietari pînă la începutul sec. XX, cînd familia a renunțat la Castelul și domeniul din Olteni și le-au vîndut. În 2014, Castelul şi domeniul de circa 10 hectare au fost cumpărate de către Consiliul Județean Covasna și Primăria Bodoc, constituindu-se astfel cadrul legal pentru demararea procesului de restaurare, care a devenit de maximă urgenţă. Un proces complex, care are nevoie de o serioasă documentare istorică şi de istorie arhitecturală, pentru a acoperi cei aproape 200 de ani trecuţi peste acest edificiu cu o poveste demnă de un roman sau un mare film de artă. O documentare pe care o oferă volumul Castelul Mikó din Olteni. Monografie de istorie arhitecturală. Cum volumul cuprinde teme de interes pentru specialişti în domeniu din România şi Europa, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna îşi propune traducerea şi publicarea acestei valoroase monografii şi în limbile română şi engleză, aşa cum a procedat cu proiectele sale editoriale de anvergură.

  • Galerie Foto:

  •