gbiennial.ro
folktrades.ro
repertorium.ro
virtualisszekelyfold.ro
PARTENERI MEDIA:
-
Ştiri şi actualităţi
-
2023. 10. 11.
Laureaţii Premiilor Orbán Balázs
Gala Premiilor Orbán Balázs este unul dintre cele mai aşteptate evenimente din Programul Ediţiei XIV a Zilelor Ţinutului Secuiesc, care se desfăşoară între 5-15 octombrie 2023. PremiulOrbán Balázs reprezintă cea mai înaltă distincţie a Regiunii.
Anul acesta, prestigioasele Premii Orbán Balázs au fost acordate personalităților care s-au remarcat prin efortul de salvare, păstrare şi promovare a culturii populare tradiționale, respectiv a meșteșugurilor tradiţionale. Astfel, laureaţii 2023 ai Galei Premiilor Orbán Balázs sunt: dr. László BARABÁS, etnograf din judeţul Mureş; Tibor SZŐKE–meşter în domeniul dogăritului tradițional din judeţul Covasna; Béla TÖLGYESI, meşter căldărar din județul Harghita.
Tibor Szőke, laureatul din judeţul Covasna, face parte dintr-o familie care practică dogăritul de secole. A învăţat meseria de la tatăl său, Szőke Domokos, în atelierul din Harale, unde a lucrat încă din copilărie. La rândul său, Tibor Szőke i-a învăţat meserie pe copiii săi, care au crescut în atelier şi ei : Kosztándi Szidónia Ágota– fiica, Szőke Tibor Barna–fiul, şi Kosztándi János Róbert– ginerele. Despre contribuţia lui TiborSzőke la salvarea şi promovarea dogăritului, merită reţinută precizarea muzeografului-etnograf dr. Kinda István :"Supraviețuirea acestui meșteșug tradiţional cu o istorie de secole– o meserie care în trecut era păzită cu străşnicie şi transmisă din tată-n fiu, asigurându-i-se astfel continuitatea– este acum pe umerii meșterului Tibor Szőke și ai fiului său, Barna, ucenic și moștenitor al tradiției locale și familiale".
Tibor Szőke a primit în 2018 şi titlul de Tezaur Uman Viu, titlu acordat de Ministerul Culturii din România.
-
2023. 10. 06.
A început Visor3 – Ediţia3 a Festivalului de Artă Fotografică din Ţinutul Secuiesc
Vineri, 6 octombrie, în Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană Magma, a avut loc vernisajul Expoziţiei semnate de Zsuzsi Ujj – fotograf, poetă, compozitoare, cântăreaţă şi o figură unică a culturii underground din Ungaria. Cu vernisajul de la Magma a începutVisor3 – Ediţia3 a Festivalului de Artă Fotografică din Ţinutul Secuiesc.
Programul de sâmbătă, 7 octombrie, a început în Piaţa Libertăţii din Sfântu Gheorghe, unde István Imreh, directorul Centrului de Cultură al Judeţului Covasna, şi Levente Vargyasi, realizator de filme documentare, fotograf şi coordonatorul Festivalului Visor, au deschis Expoziţia Visor3, care cuprinde Retrospectiva Cluburilor de Artă Fotografică din Secuime şi fotografii ale unor artişti independenţi. Expoziția, a cărui temă a fost Femei în Visor/Vizor, reuneşte 93 de fotografii şi poate fi vizitată până în 9 noiembrie. -
2023. 10. 05.
Un Proiect din Secuime a fost premiat la Karlovy Vary
Între 4-6 octombrie, în celebra staţiune balneară Karlovy Vary din Cehia, s-a desfăşurat EUROPEAN BALNEOLOGY AND SPA CONGRESS, în cadrul căruia s-au acordat şi Premiilor ESPA pentru Inovație. Printre laureaţi se află şi Proiectul "Mofete din Ţinutul Secuiesc – completări în tabloul acestor resurse naturale şi propuneri de promovare prin concepte de comunicare moderne". Este vorba de un Proiect coordonat de dr. Réka Incze, cercetător în domeniul radioactivității mofetelor, şi Zsuzsa Papp Szőts – referent în domeniul Patriomoniului şi Turismului Cultural, la Centrul de Cultură al Judeţului Covasna.
Mulţumim Organizatorilor Congresului European pentru atenţia acordată Proiectului nostru!
Despre participarea la acest prestigios Congres European şi despre Proiectul cu Mofetele din Ţinutul Secuiesc vom reveni cu un raport complet.
-
2023. 05. 15.
Atelierul de Dans şi Meşteşuguri Tradiţionale din Cernat, Ediţia VIII
Consiliul Județean Covasna și Centrul de Cultură al Judeţului Covasna organizează Ediţia XVIII a Workshop-ului / Atelierului de Dans şi Meşteşuguri Tradiţionale, care se va desfăşura în perioada 3-7 iulie, în localitatea Cernat. Este vorba de un Atelier conceput a funcţiona ca un ghid metodologic de păstrare şi valorificare a creaţiei şi tradiţiilor populare.
Regulamentul de participare în File
-
2023. 05. 01.
Femei în Vizor
Centrul de Cultură al Județului Covasna organizează Ediţia3 a Festivalului de Artă Fotografică din Ținutul Secuiesc– VISOR3, care se va desfăşura între 6-15 octombrie 2023. De la prima sa ediţie, din 2019,organizatorii şi-au propus ca VISOR să funcţioneze ca o interfaţă între fotografii din Secuime și cei din ţară şi străinătate, cu scopul de a dialoga şi a experimenta împreună pe terenul acestei spectaculoase forme de comunicare vizuală, care este fotografia. Pentru atingerea acestui scop, un punct important din Programul VISOR3 esteRetrospectiva Cluburilor de Artă Fotografică din Secuime, Ediţia4, Retrospectivă la care VĂ INVITĂM să participaţi!
VISOR3– Ediţia3 a Festivalului de Artă Fotografică din Ţinutul Secuiesc are drept temă Femei în Visor/Vizor. O temă prin care Visor3 îşi propune să exploreze felul cum femeia– în diversitatea ipostazelor sale contemporane– apare în preocupările şi lucrările artiştilor fotografi din Cluburile-Foto din Ţinutul Secuiesc.
-
2023. 04. 12.
Sărbătoarea ouălor roşii de Paşti, Ediţia28
Marţi, 18 aprilie, Casa de Cultură Întorsura Buzăului găzduieşte Ediţia28 a Sărbătorii ouălor roşii de Paşti, un Festival folcloric al obiceiurilor de primăvară care s-a născut 1994 şi care a devenit unul dintre cele mai importante evenimente tradiţionale din Zona Buzaielor şi din judeţul Covasna.
Sărbătoarea este organizată de Primăria Întorsura Buzăului, sub coordonarea lui Costică Oltean – directorul Casei de Cultură din Întorsura Buzăului.
Sărbătoarea ouălor roşii de Paşti din Zona Buzaielor este integrată în Programul anual al Centrului de Cultură al Judeţului Covasna. Este vorba de un proiect pe care îl susţinem financiar şi logistic, în calitate de parteneri ai Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, având în vedere misiunea instituţiei noastre de a sprijini eforturile de păstrare în forme vii a obiceiurilor şi a meşteşugurilor tradiţionale.
-
2023. 03. 08.
Expoziţia Călătorie – Líviusz Gyulai
Vineri, 17 martie 2023, la ora 18, în spațiul expozițional de la etajul 3 al Centrului de Artă din Transilvania, se va deschide expoziția Călătorie – a graficianului Líviusz GYULAI (1937–2021). Expoziția este organizată de Centrul de Cultură al Județului Covasna și Centrul de Artă din Transilvania și face parte din evenimentele conexe ale Ediţiei7 a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc.
Gazda evenimentului va fi istoricul de artă dr. Beáta Bordás, iar Expoziția va fi vernisată de Apor Ferencz S.– curatorul Ediţiei7 a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc, de istoricul de artă Ágnes Képiró și de Béla Szepessy– grafician, curatorul Expoziției Liviusz Gyulai.Datorită caracterului sintetic, Expoziția organizată la Centrul de Artă din Transilvania are ca obiectiv dezvăluirea complexităţii operei artistului şi a multiplelor sale direcţii de creaţie, astfel, pe lângă lucrările grafice, vor fi evocate şi peste 180 de desene, linogravuri, litografii și acvaforte, care l-au impus pe Liviusz Gyulai şidrept un valoros creator de desene animate şi care i-au adus recunoaștere națională și internațională. -
2023. 01. 23.
Concursul de Artă Plastică Contemporană – Kőrösi Csoma Sándor, Ediţia 2023
Consiliul Județean Covasna și Centrul de Cultură al Județului Covasna–în colaborare cu Primăria oraşului Covasna, Galeria Kádár László din Covasna, Asociația pentru Educație Publică Kőrösi Csoma Sándor – lanseazăApelul de participarela Ediţia 2023 a Concursului de Artă Plastică Contemporană, cu temaTimpul – Poartă spre trecut, poartă spre viitor.Concursul se desfăşoară în cadrul Proiectului ZileleKőrösi Csoma Sándor şi este dedicat marelui cărturar omagiat.
Vezi condiţiile de înscriere în Apelul de participare din file!
-
2023. 01. 21.
Kisgyörgy Zoltán – celebrat de Ziua Culturii Maghiare
Kisgyörgy Zoltán –geolog și scriitor de istorie locală–a primit, joi seară, Premiul Háromszék pentru Cultură, în cadrul unei ceremonii organizate de Biblioteca Județeană Bod Péter, în parteneriat cu Institutul Liszt din Sfîntu Gheorghe. Este vorba de un prestigios premiu, care a fost iniţiat de Consiliul Județean Covasna și Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, în anul 2013, şi care de atunci este decernat în fiecare an, de Ziua Culturii Maghiare.
La acordarea Premiului, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a remarcat faptul că Kisgyörgy Zoltán este un fel de lampă, care luminează şi recunoaște frumusețea vizibilă, dar mai ales frumuseţea ascunsă din jurul nostru, aplecîndu-se asupra celui mai mic detaliu, despre care apoi ne povesteşte şi ne tot povesteşte cu mult farmec, istoriile sale fiind împletite cu anecdote suculente, aşa cum numai el poate s-o facă.
-
2023. 01. 10.
Ziua Culturii Române
15 ianuarie a intrat în calendarul sărbătorilor noastre drept Ziua Culturii Naţionale, când instituţiile publice devin spaţii de dialog deschise tuturor artelor. Centrul de Cultură Arcuş – în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Covasna, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Consiliului Județean Covasna –deschid duminică, 15 ianuarie 2023, un astfel de spaţiu, unde vă aşteptăm la întâlnirea cu invitaţi care merită şi ei celebraţi, pentru faptele lor în slujba culturii române şi a culturii covăsnene!
-
2023. 01. 01.
2023 – Anul Memorial Petőfi în judeţul Covasna
În 1 ianuarie 2023 se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Petőfi Sándor– poetul naţional al maghiarilor, erou al Revoluției de la 1848, din Ungaria și Transilvania. Astfel, din 1 ianuarie începeAnul Memorial Petőfi, bicentenarul naşterii acestei figuri simbolice a culturii maghiare urmînd să fie celebrat printr-o serie de evenimente, care se va finaliza în 31 iulie, ziua morţii poetului, cînd va avea loc şi dezvelirea statuii sale din Sfîntu Gheorghe.
Anul Memorial Petőfi în judeţul Covasna este un Program cultural complex, care se va desfăşura în organizarea şi sub coordonarea mai multor instituţii, respectiv Consiliul Județean Covasna, Primăria Sfîntu Gheorghe, Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna și Muzeul de Istorie al Breslelor Incze László din Tîrgu Secuiesc.
-
2022. 12. 22.
O carte singulară despre viaţa şi fotografiile lui André de Dienes
Miercuri, 21 decembrie, la Centrul de Cultură Arcuş a fost lansat volumul André de Dienes / De la Târgu Secuiesc la Hoollywood. Realizat de reputatul expert în arta fotografică Károly Kincses. Volumul documentează viața și fotografiile lui André de Dienes.În absența lui Károly Kincses, pe care problemele de sănătate l-au împiedicat să ajungă la eveniment, cartea a fost prezentată de István Imreh, directorul Centrului de Cultură al Judeţului Covasna.
Despre Dienes s-au scris deja pagini de o mare diversitate, dar cartea lui Károly Kincses conturează un portret singular al artistului, în sensul că autorul încearcă să descopere modul cum valorile secuilor i-au determinat existența, acțiunile și alegerile. Prin amabilitatea Colecției MUUS, volumul conține și 124 de fotografii Dienes, care sunt primele publicate în limba maghiară.
Volumul poate fi achiziționat de la sediul Centrului de Cultură al Judeţului Covasna, iar Expoziția poate fi vizitată până în 27 decembrie, la Centrul de Cultură Arcuş.
-
2022. 12. 20.
Întoarcerea acasă a lui André de Dienes
György Andor Dienes (care, după majoritatea surselor de documentare s-a născut la Turia, dar potrivit registrului de evidență a populației s-a născut pe 18 decembrie 1913, la Tîrgu Secuiesc) a plecat prin lume la vîrsta din 15 ani şi a devenit un artist reformator în arta fotografică, sub numele André de Dienes. În 2019, Dienes s-a întors acasă, în Secuime, printr-o Expoziţie care i-a fost dedicată. În 2022, întoarcerea acasă a artistului a fost gîndită într-o formulă mai complexă şi pentru eternitate, o formulă prin care André de Dienes poate să pătrundă literalmente în casele tuturor celor care îl iubesc şi preţuiesc : un volum André de Dienes, realizat de unul dintre cei mai apreciaţi experţi în arta fotografică, Károly Kincses.
Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19, vă aşteptăm la Centrul de Cultură Arcuş (Casa Bastion, din Sfîntu Gheorghe, strada Oltului 6) la lansarea volumului dedicat artistului fotograf André de Dienes. Cartea reface aventurosul drum al lui Dienes, dela Tîrgu Secuiesc la Hollywood, inclusiv povestea de dragoste şi prietenie a artistului fotograf cu celebra sa muză, Marilyn Monroe.
-
2022. 10. 20.
Portretul Ediţiei13 a Zilelor Ţinutului Secuiesc
A trecut şi Ediţia13 a Zilelor Ţinutului Secuiesc – Program cultural care a reunit proiecte de o mare diversitate, respectiv proiecte de anvergură internaţională, regională şi locală. Este vorba de un Program pe termen lung, care este produsul unui parteneriat între Consiliile Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş. Ediţia13 a ZŢS s-a desfăşurat între 7-16 octombrie, iar în judeţul Covasna a deschis 33 de spaţii de întîlnire şi dialog, în 25 de localităţi. În judeţul nostru, coordonatorul Programului a fost Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, care mulţumeşte tuturor colaboratorilor din teritoriu – case de cultură, cămine culturale, asociaţii civice şi confesionale –, căci fără sprijinul lor nu am fi putut să activăm cei aproximativ 3000 de spectatorii care au participat la evenimentele din cele 25 de localităţi covăsnene!
-
2022. 10. 16.
Gala Laureaţilor Stup2022
Sîmbătă, 15 octombrie, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna a organizat Gala Laureaţilor Ediţiei3 aRetrospectivei Filmului Documentar–Stup2022. Cele 29 documentare înscrise în competiţia Stup2022 au fost jurizate deBuglya Sándor – regizor, laureat al Premiului Balázs Béla, conducătorul secției de film si artă fotografică la MMA, şi - Péterffy András - regizor, laureat al Premiului Balázs Béla, conducătorul Asociației Dunatáj.
Organizatorii Retrospectivei Filmului Documentar au pus în joc patru premii, iar cîştigătorii sînt : Premiul I. – Pe două roţi în Ţara Pădurilor, documentar de Ágnes Bartha și Sándor Kacsó; Premiul II.–Un singur Dumnezeu, două națiuni, în regiua luiSzabó Attila; Premiul III. – Mîna divină, regiaLászló Barna;Premiul special, oferit de Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Sfîntu Gheorghe, a revenit documentarului Jurnal din Valea Crișului – Povestea unui furt de cai, regia Kató Zsolt.
-
2022. 10. 04.
G7 – Bienala de Grafică din Ţinutul Secuiesc a ajuns în etapa finală
Începe Ediţia13 a Zilelor Ţinutului Secuiesc– un Program cultural conceput a se desfăşura în toamna fiecărui an, care este produsul unui parteneriat cultural între Consiliile Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş. Este vorba de un Program cultural complex şi pe termen lung, care se integrează în efortul de a face din cultură un adevărat instrument de comunicare şi dezvoltare comunitară şi regională, iar SCOPUL său este: să stimuleze resursele creative din zonă, să activeze şi să formeze noi publicuri, să încurajeze parteneriatul cultural între instituţiişi localităţi din Secuime, pentrua exploata împreună, şi în folosul comunităţilor locale, VALOAREA DE BRAND pe care denumirea istorică de Ţinutul Secuiesc o are.
Unul dintre cele mai importante proiecte din Programul Zilelor Ţinutului Secuiesc este Bienala de Grafică din Ţinutul Secuiesc / Székelyföldi Grafikai Biennálé / Graphic Art Biennial of Szeklerland, un proiect internaţional de arte vizuale, care s-a născut în anul 2010 şi care în 2022 a ajuns la Ediţia7-G7.
Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc a devenit un prestigios spaţiu de întâlnire şi competiţie profesională, câştigând recunoaşterea lumii artistice şi un loc pe harta graficii internaţionale. Importanţa Bienalei de Grafică din Secuime este confirmată de graficienii din cele mai diverse ţări ale lumii, care au participat în număr din ce în ce mai mare la ediţiile de până acum ale acestui Proiect de arte vizuale. De pildă, la Ediţia G7, 844 de artişti din 62 de ţări au trimis 2000 de lucrări pe adresa Bienalei de Grafică din Secuime. Din acest număr, Juriul Bienalei a selectat 303 lucrări pentru ExpoziţiaG7.
-
2022. 09. 12.
Atelierul de fotografie al Cercului de creaţie KépVIDÉK
Vineri, 9 septembrie, membrii Cercului de creaţie KépVIDÉK s-au reunit într-un Atelier de fotografie la Aita Medie, la lacul de pescuit Fűzi. Atelierul a fost organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Covasna şi a avut drept scop documentarea în imagini a satelor Aita Mare şi Aita Medie. Înfiinţat în anul 2001, Cercul de creaţie KépVIDÉK își propune documentarea așezărilor rurale din regiunea Trei Scaune, prin intermediul fotografiei de artă.
În curînd, Cercul KépVIDÉK va edita un Album cu fotografiile realizate în cadrul Atelierului. Deasemenea, dacă localnicii din cele două localităţi vor fi interesaţi de felul cum se văd satele lor în fotografiile Cercului de creaţie, atunci instituţia noastră şi KépVIDÉK sînt gata să organizeze şi o expoziţie.
-
2022. 09. 12.
Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci a început cu o dezbatere
Vineri, 9 septembrie, Consiliul Județean Covasna şi Centrul de Cultură al Judeţului Covasna a organizat o dezbatere pe tema promovării valorilor din Ţinutul Secuiesc / Székelyföld.
Scopul întîlnirii : schimbul de experiență și asistența reciprocă în domeniul promovării patrimoniului cultural din cele trei judeţe, respectiv reunirea eforturilor pentru a exploata şi a promova împreună aceste valori, precum şi implicarea Ţării Bîrsei în această mişcare culturală.
Din acest efort comun de promovare a valorilor tradiţionale face parte şi Ediţia4 a Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci, Sărbătoare populară care a început tot vineri şi s-a desfăşurat pînă duminică, 11 septembrie.
-
2022. 08. 31.
Mărturii despre facerea limbii române – Expoziţie de cărţi vechi şi rare
De Ziua Limbii Române, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, în parteneriat cu Centrul de Cultură Arcuş, organizează o Expoziţie de cărţi vechi şi rare, cu titlul Mărturii despre facerea limbii române. Expoziţia le propune vizitatorilor să reflecteze asupra începuturilor textuale ale limbii române, dar şi asupra faptului că limba literară a oricărui popor se construieşte şi se oglindeşte prin/în cărţi. Este vorba despre începuturile textuale ale limbii române, aşa cum se oglindesc aceste începuturi în colecţia de cărţi vechi şi rare a unei profesoare de limba şi literatura română din Sfîntu Gheorghe.
-
2022. 06. 29.
Atelierul de muzică populară instrumentală Mozsika a ajuns la Ediţia10
Centrul de Cultură al Județului Covasna și Consiliul Judeţean Covasna organizează Ediţia10 a Atelierului de muzică populară Mozsika, care se va desfăşura în perioada 14-19 august 2022, în localitatea Cernat, Județul Covasna, cu participarea a 40 de persoane, în primul rând din județul Covasna, care știu să cânte la vioară, violă și contrabas, respectiv care vor să învețe cântece populare/partituri din folclorul muzical specific unor comunităţi.
Scopul Atelierului Mozsika : cultivarea pasiunii pentru muzica şi dansurile populare din Transilvania şi formarea instrumentiştilor necesari pentru ca valorile tradiţionale să fie păstrate în forme autentice şi vii.
Grupul ţintă al workshop-ului/atelierului, adică cine poate participa la Mozsika : persoane pasionate de folclorul muzical, care ştiu să cânte bine la vioară, violă şi contrabas şi care doresc să înveţe, sub îndrumarea unor specialişti în domeniu, partituri valoroase din folclorul muzical specific comunităţilor din Ardeal, pe care să le înterpreteze apoi la aceste instrumente.
-