gbiennial.ro
folktrades.ro
repertorium.ro
virtualisszekelyfold.ro
PARTENERI MEDIA:
-
2016. 04. 25.
Pe 3 mai, locuitorii din Brădet vă aşteaptă la Sărbătoarea ouălor de Paşti
«« înapoi
Iniţiată în 1994, Sărbătoarea ouălor roşii de
Paşti de la Brădet a ajuns anul acesta la Ediţia XXII şi se va desfăşura,
conform tradiţiei, a treia
zi de Paşti, adică marţi, 3 mai. Ca şi la ediţiile precedente, locuitorii din
zonă şi turiştii vor avea ocazia de a admira diverse tehnici de încondeiere a
ouălor şi o expoziţie unică cu ouă încondeiate, din Zona Buzaielor, dar şi din
alte regiuni ale ţării. Sărbătoarea ouălor de Paşti de la Brădet mai cuprinde
un Concurs de ouă încondeiate, un program religios şi un program folcloric,
prin care se păstrează obiceiul ca la bucuria comunităţii să fie invitaţi a
participa artişti îndrăgiţi de muzică populară. Invitata de onoare a Sărbătorii
ouălor de Paşti 2016 este Marcela Fota, o foarte apreciată interpretă de muzică
populară, din zona Olteniei.
Sărbătoarea ouălor de Paşti de la Brădet este organizată de Casa de
Cultură din Întorsura Buzăului, sub coordonarea directorului acestei instituţii,
Costică Oltean. Centrul de Cultură al Judeţului Covasna este implicat în acest
proiect, în calitate de partener, avînd în vedere misiunea instituţiei noastre de a sprijini eforturile de
păstrare în forme vii a meşteşugurilor tradiţionale.