Coperta Ţinutul Conacelor







  • 2015. 05. 13.

    Zilele Elevilor Covăsneni sau Zilele familiei Regös

    «« înapoi
  • Cu 11 ani în urmă, în 2005, lua naştere Asociaţia Culturală şi de Tineret Regös/Menestrel, iar primul său proiect a fost Zilele Elevilor Covăsneni/ZEC, care anul acesta a ajuns la ediţia XI.  Proiectul este organizat în parteneriat cu Centrul de Cultură al Judeţului Covasna şi are structura unei complexe competiţii a cărei miză este munca şi distracţia în echipă. De fapt,  toate proiectele Asociaţiei Regös au această miză, cultivarea spiritului de echipă în rândul elevilor şi al tinerilor, ca prim pas spre mult doritul spirit comunitar. Este vorba de credinţa iniţiatoarei şi coordonatoarei proiectului Zilele Elevilor Covăsneni,  Orsolya Péter, că implicarea copiilor şi tinerilor în diverse competiţii cultural-sportive, care  presupun intrarea într-o echipă, are valenţe educative şi formative, cu efecte pe termen lung, în gândirea şi comportamentul adultului de mai târziu. O credinţă la care Orsolya Péter nu a ajuns întâmplător, ci pe drumul deschis de un sport de echipă, baschetul, pe care l-a practicat în liceu şi studenţie.  O credinţă confirmată şi de sutele de elevi, care, de-a lungul celor 10 ediţii ZEC, au trecut prin experienţa participării la această competiţie de echipe şi care au rămas nu doar cu amintiri pline de haz despre jocurile adolescenţei, ci şi cu informaţii, atitudini şi deprinderi extrem de utile în procesul lor de maturizare şi integrare în comunitate. Şi, în mod cert, toţi elevii şi tinerii implicaţi în competiţia deschisă de  Zilele Elevilor Covăsneni mai rămân cu sentimentul apartenenţei la o mare familie, familia Regös, ai cărei membri s-au înmulţit an de an, iar acum sunt răspândiţi pe unde i-a dus viaţa.

    Anul acesta, Zilele Elevilor Covăsneni se desfăşoară între 15-17 mai, iar numărul participanţilor este de  256  tineri, elevi şi studenţi, grupaţi în 16 echipe:  două echipe din Covasna, o  echipă din Tg. Secuiesc şi  13 echipe din Sf. Gheorghe. Din echipa de organizare – coordonată de Orsolya Péter, referent în domeniul programelor pentru tineri, la Centrul de Cultură al Judeţului Covasna –  fac parte 31 elevi şi tineri, din care 17 voluntari.  Timp de 3 zile, cele 16 echipe rămase în competiţie (din 25 de echipe înscrise) vor trece prin 62 probe cultural-sportive, care se vor desfăşura în diverse locuri : spaţii în aer liber din Sf. Gheorghe, Palatul Copiilor,  Casa de Cultură Orășenească Kónya Ádám, Sala de Sport a Centrului Școlar Berde Áron, Sala de Sport Orăşenească, scena de piatră de la Km. 4 spre Vâlcele, Teatrul Tamási Áron (unde va avea loc Gala câştigătorilor ZEC 2015) şi Ceainăria Tein (petrecerea de final).

  • Galerie Foto:

  •