• 2014. 09. 29.

    Zilele Europene ale Patrimoniului, 20-24 septembrie 2014

    «« înapoi
  • În fiecare an, în septembrie, milioane de cetăţeni europeni sînt invitaţi să viziteze monumente istorice din ţările lor, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din 1992, şi în România Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor posibilitatea să descopere nu doar monumente istorice protejate, ci  şi situri sau zone mai puţin cunoscute, care în mod obişnuit nu sunt accesibile publicului larg.

    Şi anul acesta, instituţia noastră a participat la  Zilele Europene ale Patrimoniului cu un program pe care l-a iniţiat în 2008. Este vorba de conceperea unui CIRCUIT TURISTIC prin care ne propunem să promovăm diverse monumente de arhitectură specifice spaţiului nostru cultural – castele, conace, muzee, biserici, clădiri vechi, centre/monumente istorice. Aceste excursii tematice sînt deschise vizitatorilor de toate vîrstele, mai ales tinerilor, cărora le oferim o lecţie de istorie cu totul specială, imposibil de  predat în şcoală şi cu amintiri ce se cer retrăite, alături de prieteni şi musafirii familiei.

    Programul ZEP 2014 a cuprins : 

    - o excursie, cu două autocare pline cu tineri maghiari şi români, care s-a desfăşurat duminică, 20 septembrie, pe traseul : Budila, unde s-au vizitat Castelul Béldi Ladislau, Conacul Béldi, Conacul Mikes, ruinele Conacului Nemes János; Zăbala – Conacul Mikes; Ghelinţa – Biserica fortificată romano-catolică (monument UNESCO), capela ortodoxă din lemn (fostă greco-catolică); Catalina – Conacul Sinkovits; Tîrgu-Secuiesc – centrul istoric.

    o prelegere, cu titlul ARHITECTURĂ, PATRIMONIU ŞI IDENTITATE, susţinută pe 24 septembrie de arh. Rodica Zbarcea, în Amfiteatrul Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Sfîntu Gheorghe.

  • Galerie Foto:

  •