gbiennial.ro
folktrades.ro
repertorium.ro
virtualisszekelyfold.ro
PARTENERI MEDIA:
-
2025. 04. 15.
Sărbătoarea ouălor de Paşti din Sita Buzăului
«« înapoi
Dimitrie Gusti (13 februarie 1880 - 30 octombrie 1955) — filosof, sociolog, profesor, fost preşedinte al Academiei Române, fost ministru al învăţământului — a fost cel care a înfiinţat primele cămine culturale, pentru ca şi comunităţile rurale din România să beneficieze de spaţii de întâlnire şi comunicare, unde să fie păstrate tradiţiile locale, dar să fie valorificate şi resursele creative ale locuitorilor satelor, în pas cu schimbările din lumea în care trăiesc. Din păcate, regimul comunist a deturnat rolul acestor instituţii ale satului, transformându-le în mijloace de propagandă, iar mulţi ani după 1989 căminele culturale au fost lăsate de izbelişte, uitându-se o vorbă celebră a lui Dimitrie Gusti : "O greşită organizare a culturii unui popor ar putea avea efecte mai rele decît lipsa oricărei organizaţii“.
În ultimul timp, căminele culturale din unele sate s-au transformat cu adevărat în ceea ce visa Dimitrie Gusti. Este şi cazul Căminului Cultural din Sita Buzăului, unde oamenii locului se bucură de tradiţiile lor, dar şi de resursele creative ale tinerilor, care, de pildă, se joacă pe terenul artei teatrale, prin deja celebrul lor Festival ActorFest Teatru în comuna ta.
Fix peste o săptămână, marţi 22 aprilie, a treia zi de Paşte, puteţi da o fugă la Sita Buzăului, unde în Căminul Cultural al comunităţii se reunesc toţi cei care au înţeles că tradiţiile sunt la originea lor nişte acte de comunicare, sunt nişte jocuri şi, chiar dacă regulile lor vin din trecut, ele răspund dorinţei noastre prezente de a trăi frumos. Iar marţi, 22 aprilie, sunteţi aşteptaţi cu tot dragul la Sărbătoarea ouălor de Paşti din Sita Buzăului!
Transmitem felicitările noastre organizatorilor, care alături de formaţii artistice din zonă au invitat artişti de valoare : vocile cu totul speciale dinCvintetul Anatoly al Operei Braşov şi Mariana Anghel – care nu este doar o voce a muzicii populare demnă de ascultat, ci şi o experimentată specialistă în domeniul culegerii și promovării folclorului autentic.
Sărbătoarea ouălor de Paşti din Sita Buzăului este organizată de Primăria Sita Buzăului şi Căminul Cultural din localitate, iar Centrul de Cultură al Judeţului Covasna este partener de proiect,având în vedere misiunea instituţiei noastre de a sprijini eforturile de păstrare în forme vii a obiceiurilor şi a meşteşugurilor tradiţionale.






