
gbiennial.ro
folktrades.ro
repertorium.ro
virtualisszekelyfold.ro
PARTENERI MEDIA:


-
2022. 06. 29.
Promovarea judeţului Covasna la Manchester şi Budapesta
«« înapoi
Consiliul Județean Covasna, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna și Asociația Județeană de Turism au participat în acest weekend la două evenimente internaţionale de amploare. Între 20-24 iunie, valorile culturale şi turistice ale judeţului nostru au fost promovate la Góbéfest din Manchester și la Festivalul Secuilor de la Budapesta.
Organizat pentru prima dată în 2017, Góbéfest își propune să prezinte locuitorilor din Manchester și din împrejurimi diversitatea și bogăția culturală a secuilor din judeţul Covasna. Vizitatorii Festivalului au intrat în atmosfera Târgului tradiţional care a fost construit în spaţiul de desfăşurare a evenimentului, de unde au putut cumpăra diverse produse ale meşterilor populari şi au gustat bunătăţi din bucătăria tradiţională secuiască. În acelaşi timp, scena Festivalului era colorată vizual şi auditiv de muzică şi dansuri populare, de poveşti pentru copii şi spectacole de teatru de păpuşi.
Tot în spaţiul de întâlnire deschis de Festival a fost amenajat şi cortul Visit Covasna, care a promovat judeţul Covasna ca destinație turistică. Echipa Visit Covasna s-a întâlnit cu consulul general Andreea Berechet, la Consulatul General al României de la Manchester, pentru a discuta modalități de colaborare cu touroperatorii din Marea Britanie, în vederea includerii judeţului Covasna şi a întregii Secuimi în ofertele lor turistice.
În ceea ce privește spectacolul pe scenă, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna a oferit un program în ambele locații. La Manchester, Ansamblul de dans popular Százlábú/Miriapodși Fine Band au au reprezentat instituția, prin cele trei spectacole zilnice şi lecţii de dans pentru spectatori.
Festivalul Secuilor de la Budapesta a ajuns la Ediţia8. Ca și în anii precedenți, în Parcul Millenáris au fost prezentate valorile culturale, gastronomice, turistice și artizanale ale secuilor. Şi aici a fost prezentă echipa Visit Covasna, iar datorită Centrului de Cultură al Judeţului Covasna, publicul din Budapesta s-a putut întâlni cu Ansamblul de dansuri populare Tisztás din Poian, cu Cvintetul de suflători Háromszék, şi cu vechi cântece populare din Ţinutul Secuiesc.