gbiennial.ro
folktrades.ro
repertorium.ro
virtualisszekelyfold.ro
PARTENERI MEDIA:
-
2022. 03. 14.
Episodul3 din serialul dezbaterilor culturale2022
«« înapoi
Seria dezbaterilor culturale2022 a continuat vineri, 11 martie, cu o întâlnire la Sfântu Gheorghe, unde organizatorul, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, a reunit oamenii de cultură din zona reşedinţei noastre de judeţ. Temele dialogului au fost legate de reuşitele şi greutăţile vieţii culturale din ultimii doi ani, de colaborările viitoare, pentru sprijinirea unor iniţiative locale şi pentru finalizarea unor evenimente şi proiecte comune.
Producătorii de evenimente culturale din Sfântu Gheorghe nu au participat la întâlnire, pentru ei se va organiza o dezbatere specială, instituţia noastră dorind ca de data aceasta să le acorde toată atenţia operatorilor culturali din vecinătatea orașului. Astfel, s-au identificat evenimentele culturale cu tradiţie, care au fost întrerupte din cauza restricţiilor impuse de pandemie, dar care merită reluate şi îmbogăţite, în conţinut şi formă de desfăşurare, pentru a le spori audienţa şi impactul în viaţa culturală a comunităţilor din zonă. O viaţă culturală care poate fi diversificată şi animată, în acord cu nevoile culturale ale comunităţilor, printr-o mai bună colaborare între instituţii, prin informarea reciprocă despre iniţiativele şi programele proprii. În acest sens, profesionişti din diverse domenii, de la protecția patrimoniului până la cei responsabili cu protecția mediului, şi-au exprimat disponibilitatea de a se implica cu toate competenţele lor în derularea unor proiecte şi programe culturale.
La întâlnirea de vineri, 11 martie, au participat oameni de cultură din localităţile : Arcuş, Bodoc, Bicfalău, Bixad, Fotoş, Ghidfalău, Calnic, Chilieni, Valea Crişului, Malnaş-Valea Zălanului, Micfalău, Coşeni, Sântionlunca, Ozun.