Coperta Ţinutul Conacelor







  • 2019. 07. 24.

    32 de secui au reprezentat România la un prestigios Festival din Finlanda

    «« înapoi
  • Cînd treci graniţa în călătorii spre alte ţări, niciodată nu te întorci cum ai plecat, extremele între care e posibil să ajungi acasă sînt marcate prin cuvintele dărîmat şi completamente transformat. Cînd spun dărîmat, mă gîndesc la ruina fizică cauzată de oboseală sau de cine ştie ce virus/maladie cu care te-ai putea pricopsi. Cînd simţi că te-ai întors acasă transformat, înseamnă că ai trecut printr-un fel de călătorie iniţiatică. Dacă în România secolului21 s-ar institui călătoriile formatoare pentru tineri, atunci lista escalelor obligatorii ar trebui să înceapă cu Finlanda. Între 7-14 iulie 2019, timp de o săptămînă, 32 de maghiari din Sfîntu Gheorghe – 25 dansatori de la Százlábú / Miriapod, cu vîrste între 12-19 ani, împreună cu cei doi coregrafi-conducători ai Ansamblului, soţii Virág Endre şi Imola, trei instrumentişti, un solist vocal şi un fotograf – au trecut prin experienţa unei călătorii în Finlanda, în calitate de invitaţi la Kaustinen Folk Music Festival, de unde s-au întors toţi contaminaţi cu finlandelită. Este termenul inventat de mine pentru a vorbi despre felul cum finlandezii îi ating sufleteşte pe cei cărora le întind mîna, găzduindu-i temporar sau pentru totdeauna în ţara lor. La întrebarea ce au căutat cei 32 de secui în Finlanda, răspunsul începe cu 14 ani în urmă, cînd soţii Virág au fost prima dată în această ţară, împreună cu Ansamblul Háromszék. Turneul din 2005 făcea parte dintr-un Program internaţional, în care erau implicate România, Grecia, Italia, Ungaria, Spania, Polonia şi Finlanda, pe care noi o cunoaştem şi drept Ţara celor 1000 de lacuri, dar în realitate numărul lacurilor este de peste 180.000, motiv pentru care finlandezii se laudă mai ales cu bărcile lor cu motor, nu cu maşinile. Aşa cum se laudă şi cu celebrele lor saune, una dintre cele mai cunoscute glume ale localnicilor spune că în Finlanda sînt mai multe saune decît finlandezi. Multe sînt motivele de laudă ale finlandezilor, eu am să vorbesc doar despre ceea ce i-a impresionat profund pe cei 32 de călători din Sf. Gheorghe şi am să încep cu sistemul lor de educaţie, considerat cel mai bun din lume, respectiv cu sistemul de educaţie muzicală. Despre Finlanda se mai spune că este ţara melomanilor, şi nu este deloc o exagerare, avînd în vedere că, timp de aproape 10 ani, fiecare elev finlandez beneficiază de o educaţie muzicală, care presupune studierea unui instrument muzical, activităţi muzicale creative şi lecţii de expresivitate corporală. Rezultatele acestei educaţii muzicale se văd în atenţia, jovialitatea şi calmul finlandezilor şi în deschiderea lor spre diversitatea culturală, căci, studiind muzica timp de 10 ani, copiii învaţă diverse tipuri de muzică, inclusiv songuri din timpuri şi culturi variate. Rezultatele educaţiei muzicale se regăsesc şi în numeroasele orchestre profesioniste sau semiprofesioniste şi în multele festivaluri anuale de muzică, printre care şi Kaustinen Folk Music Festival, la care au fost invitaţi dansatorii şi muzicienii din Sf. Gheorghe. Dacă căutaţi să aflaţi numărul orchestrelor şi al festivalurilor muzicale, trebuie să raportaţi cifrele la faptul că Finlanda este o ţară de doar 5 milioane de locuitori. O ţară în care educaţia muzicală a devenit o adevărată cauză naţională. Educaţia artistică a fost integrată în programa şcolară încă din 1866, odată cu înfiinţarea şcolii publice în Finlanda, iar educaţia muzicală a devenit o prioritate după Al Doilea Război Mondial, cînd finlandezii au constatat că în ţara lor există extrem de puţini profesionişti în domeniul muzicii. Acum, în şcolile finlandeze există trei tipuri de profesori de muzică : profesori de educaţie muzicală, învăţători cu formare în educaţia muzicală şi profesori specializaţi în educaţia muzicală. Kaustinen este o localitate cu puţin peste 4000 de locuitori, care de jumătate de secol, începînd cu anul 1968, organizează Kaustinen Folk Music Festival, în luna iulie. Ediţia din 2019 a Festivalului a reunit în jur de 4200 participanţi, din care 4000 erau muzicieni din toate regiunile Finlandei şi din alte 20 de ţări. Deşi numărul muzicienilor şi dansatorilor invitaţi a depăşit numărul de locuitori, organizarea Festivalului de la Kaustinen a fost impecabilă : momentele de muzică şi dans se desfăşurau în fiecare zi pe vreo 30 de scene, dintre care două principale, una de 4000 locuri, cealaltă de 1000; programul fiecărei zile era respectat la secundă, cu începere de la ora 10 dimineaţa, pînă la ora 2 noaptea (de fapt nu era deloc noapte, pentru că vara finlandeză beneficiază de 70 nopţi albe, în care soarele apune foarte puţin sau chiar deloc); între 8-13 iulie, membrii Ansamblul Százlábú / Miriapod au dansat în fiecare zi, iar cînd nu dansau se bucurau, alături de spectatori (localnici şi turişti de pretutindeni), de concertele şi reprezentaţiile coregrafice care se desfăşurau pe diferitele scene din Kaustinen; cei 25 dansatori din numerosul Ansamblu care funcţionează în cadrul Centrului de Cultură al Judeţului Covasna au pregătit pentru Festivalul din Finlanda un program alcătuit din 7 dansuri, patru din folclorul coregrafic maghiar, două dansuri româneşti şi unul specific comunităţii rome; cei trei instrumentişti şi solista din Sf. Gheorghe au susţinut şi ei concerte separate, cu muzică maghiară şi românească, iar soţii Virág Endre şi Imola au organizat Casa Dansului, unde au predat dansuri specifice tuturor comunităţilor etnice din Transilvania. La lecţiile de dans ţinute de cei doi coregrafi din Sf. Gheorghe au participat artişti / muzicieni din Finlanda şi din alte ţări prezente în Festival, dar şi spectatori. După fiecare spectacol sau lecţie de dans, cînd covăsnenii deveneau la rîndul lor spectatori la numeroasele concerte din Kaustinen, ai noştri erau reconoscuţi, îmbrăţişaţi şi felicitaţi pentru autenticitatea, diversitatea şi culoarea cu totul specială pe care dansurile şi cîntecele din Transilvania le-au adus Festivalului. Desigur, puteţi spune că e vorba de gesturi de amabilitate pe care gazdele le fac de obicei, dar Virág Endre şi grupul său folcloric depun mărturie că finlandezii se apropiau de ei cu o bucurie, spontaneitate şi sinceritate dezarmante. În ciuda unui flux continuu de mii de muzicieni şi dansatori, plus alte mii de spectatori, în toate spaţiile era o curăţenie lună. Ca peste tot în Finlanda, Kaustinen impresionează prin spaţiile largi, clădiri neînghesuite, parcuri, pieţe şi străzi generoase, dar mai ales prin multele spaţii de joacă pentru copii – toate fiind amenajate în aşa fel încît copiii să fie feriţi de orice pericol şi să se bucure de deplină libertate. Pentru întoarcerea acasă, grupul din Sf. Gheorghe a ajuns iarăşi în aeroportul din Helsinki, iar ziua de 14 iulie a fost toată rezervată vizitării capitalei Finlandei. Ar fi nevoie de prea multe pagini pentru a povesti cum a arătat o zi prin Helsinki pentru covăsnenii noştri, aşa că aleg să amintesc doar de vizita lor la un edificiu unic în lume, care a fost inaugurat în 2018, cînd şi Finlanda şi-a celebrat Centenarul, adică 100 de ani de cînd s-a eliberat de sub controlul Rusiei. Este vorba de Biblioteca Oodi, o construcţie imensă din sticlă, care oferă cititorilor şi vizitatorilor cele mai spectaculoase vederi asupra oraşului Helsinki. Pare absolut firesc că Finlanda a ales să-şi sărbătorească Centenarul prin inaugurarea unei Biblioteci ultra-moderne, avînd în vedere faptul că este cea mai alfabetizată ţară din lume, în care cei puţin peste 5 milioane de locuitori împrumută 68 milioane de cărţi în fiecare an. Biblioteca Oodi este simbolul sistemului educaţional şi al democraţiei finlandeze, instituţia fiind conepută a funcţiona în slujba apărării drepturilor fundamentale ale omului, începînd cu accesul egal la educaţie şi cu dreptul la informare.

  • Galerie Foto:

  •