gbiennial.ro
folktrades.ro
repertorium.ro
virtualisszekelyfold.ro
PARTENERI MEDIA:
-
2019. 07. 06.
În vizită la colegii din Întorsura Buzăului
«« înapoi
Echipa Centrului de Cultură al Judeţului Covasna a ajuns miercuri, 3 iunie, la Casa de Cultură din Întorsura Buzăului, unde s-a întîlnit cu operatorii culturali din Zona Buzaielor, scopul deplasării fiind identic cu cel de la întîlnirile anterioare din această vară: să ne cunoaştem mai bine vechii şi noii colegi, respectiv problemele cu care se confruntă în activitatea lor culturală, şi să vedem cum ne putem sprijini reciproc, pentru ca resursele umane şi financiare de care dispunem să fie folosite cît mai bine în beneficiul comunităţilor pe care le slujim. Cu ajutorul directorului Casei de Cultură, Costică Oltean, am reuşit să ne întîlnim cu colegii din Întorsura Buzăului, Barcani şi Brădet, cărora le mulţumim pentru bucuria cu care au răspuns invitaţiei noastre la dialog. Dintre problemele ridicate de colegii din zona Întorsurii Buzăului, am reţinut cîteva, pe care vom încerca să le rezolvăm împreună: nevoia de investiţii urgente în achiziţionarea de instrumente muzicale şi de noi costume tradiţionale, pentru păstrătorii de folclor muzical şi coregrafic din zonă, care activează în ansambluri şi grupuri folclorice, costumele actuale, vechi de 15-20 ani, fiind extrem de uzate, chiar rupte; nevoia de a-i sprijini pe copiii şi tinerii care activează în ansamblurile de dansuri populare şi în tarafuri, de fapt de a încuraja pasiunea lor pentru muzică şi dans; cît de mult contează pentru copiii din zonă să aibă şansa de a-şi cultiva şi exprima această pasiune, depun mărturie cei 200-300 de copii care, în ultimii 15 ani, au trecut pragul Ansamblului din Întorsura Buzăului; hotărîrea oamenilor din zonă de a păstra în forme vii cultura şi tradiţiile moştenite, în ciuda dezinteresului faţă de cultură, a lipsei de investiţii; în acest sens, s-a vorbit de cel mai vechi şi cunoscut eveniment din zonă, Festivalul Ciobănaşul, cu o istorie de aproape jumătate de secol, care la Ediţia din 2018 a reunit 420 de artişti pe scena de la Întorsura Buzăului; nevoia de a completa personalul lipsă din căminele culturale şi Casa de Cultură, de a motiva şi sprijini oamenii care lucrează în aceste instituţii prin organizarea de cursuri de perfecţionare profesională.