În primăvară, Ministerul Culturii și Identității Naționale a lansat, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Programul Tezaure Umane Vii, Ediţia 2018. Programul vizează identificarea și recunoaşterea, la nivel național, a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale, iar acordarea titlului de Tezaur Uman Viu se face pe baza depunerii unui dosar de candidatură. Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, cu sprijinul muzeografului-etnograf István Kinda, expert atestat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în bunuri cu semnificație etnografică, a depus un Dosar de candidatură pe numele Tibor Szőke – meşter în domeniul dogăritului tradițional, păstrător, creator de patrimoniu imaterial şi performer capabil să transmită modele culturale tradiţionale, calităţi pe baza cărora a fost propus pentru acordarea titlului de Tezaur Uman Viu. În urma evaluării dosarelor de candidatură din întreaga ţară, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a horărît acordarea titlului onorific de Tezaur Uman Viu, meşterului Tibor Szőke, din satul Harale, judeţul Covasna.

În Nota biografică din Dosarul de candidatură, meşterul Tibor Szőke se prezintă astfel : "Familia noastră practică dogăritul de secole. A fost o vreme când aproape tot satul Harale trăia din dogărit. Cu 100 de ani în urmă, în sat încă existau vreo 50 de familii de dogari, acum atelierul şi ucenicii mei am rămas singurii în zonă. Am învăţat meseria de la tatăl meu, Szőke Domokos, în atelierul lui din Harale, unde am lucrat alături de el, încă din copilărie. De pe la cinci-şase-opt ani, tata ne ispitea să ne jucăm în atelierul lui. Tata era un om foarte blând, iar când ne spunea să facem ceva, ne apucam de treabă, uneori cu drag, alteori mai cu chiu-cu vai, dar totdeauna ne doream ca el să fie mândru de noi. La rândul meu, i-am învăţat meserie pe copiii mei, care au crescut în atelier şi ei : Kosztándi Szidónia Ágota – fiica mea, Szőke Tibor Barna –fiul meu, şi Kosztándi János Róbert – ginerele meu. După absolvirea Şcolii Profesionale din Braşov, pe lângă munca din atelierul din Harale, au urmat ani când am lucrat şi în fabrică : între anii 1970-75, am fost strungar-lăcătuş, la Fabrica de Şuruburi din Tg. Secuiesc; între 1975-80, la Fabrica de Mobilă din Tg. Secuiesc; 1980-83, dogar la Avântul Covasna; între 1983-90, am lucrat ca dogar pentru Serele Codlea; din anul 1990, m-am dedicat meseriei de dogar şi atelierul a devenit universul meu. Astăzi am şi o variantă virtuală a atelierului meu, unde intră oricine vrea să afle ceva despre meseria mea şi să lucrez ceva special pentru el. Cum sunt singurul meşter dogar din zonă, primesc mulţi vizitatori din toată țara și din străinătate. Îmi place mult să vorbesc cu vizitatorii mei, să le arăt uneltele şi obiectele din atelierul meu, de multe ori, vizitatorii vor să le arăt cum lucrez, eu îmi văd de treabă şi lucrez, ei se uită. Vorbesc cu oamenii în limba maghiară şi română, cu străinii mă ajută să vorbesc copiii mei. Am locul şi rostul meu în sat şi în zonă, asta mă bucură cel mai mult, că le pot oferi ceva din munca mea tuturor celor ce mă caută. În atelierul meu mereu este ceva în lucru, ceva se naște, prinde formă, fiindcă nici nu mă pot gândi că pot exista fără a lucra."