Coperta Ţinutul Conacelor







  • 2018. 05. 17.

    Zilele Elevilor Covăsneni, Ediţia XIV

    «« înapoi
  • Proiectul Zilele Elevilor Covăsneni s-a născut în luna Mai a anului 2005, prin asocierea voluntară a unor tineri maghiari de la Asociaţia Regös, care şi-au dorit să construiască  replică la Zilele Studenţilor din marile centre universitare. Cum în judeţul nostru sunt mai mulţi elevi decât studenţi, elevii covăsneni cereau o sărbătoare care să le poarte numele şi care să răspundă unor nevoi specifice vârstei lor : nevoia de a intra în relaţie, de a lega prietenii şi de a se asocia/grupa, în funcţie de pasiuni şi interese de cunoaştere comune – grupuri de tineri care pe viitor pot anima şi diversifica viaţa cultural-sportivă  a comunităţilor covăsnene.

    Aşadar, din 2005, în primăvara fiecărui an, se desfăşoară Zilele Elevilor Covăsneni/ZEC, un proiect al Asociaţiei Culturale şi de Tineret Regös, în parteneriat cu Centrul de Cultură al Judeţului Covasna. De-a lungul celor 14 ani de existenţă, sute de tineri de la Asociaţia Regös au trecut prin experienţa de organizator, asumându-şi toate responsabilităţile pe care le presupun conceperea şi finalizarea acestei competiţii de anvergură judeţeană, care anul acesta se va desfăşura între 18-20 mai.

    La ediţia XIV a ZEC s-au înscris în competiţie 16 echipe, fiecare având în componenţă 16 membri, din care 4 elevi trebuie să fie din clasa a IX-a. În total, în concurs sunt înscrişi 256 elevi, iar echipa organizatoare este alcătuită din 15 tineri, ajutaţi de 15-20 voluntari din Sfântu Gheorghe.  Anul acesta, motto-ul competiţiei este: „Vino într-o competiţie despre voi, pentru voi şi susţine echipa ta favorită!" Programul acestei complexe competiţii cuprinde diverse probe cultural-sportive, care au fost schimbate şi perfecţionate an de an, în timp ce SCOPUL Zilelor Elevilor Covăsneni a rămas până astăzi mereu acelaşi : formarea şi dezvoltarea spiritului de competiţie în echipă – o echipă în care orice tânăr să râvnească a ajunge!

    Prima zi a competiţiei, 18 mai,  este Ziua sporturilor şi se va desfăşura la Şcoala Berde Áron;  a doua zi, 19 mai, se va desfăşura în aer liber, la Km4, unde echipele vor fi implicate în diverse jocuri, care au drept motto “Copacul dus la pădure” – un proverb maghiar care ironizează acţiunile inutile ale oamenilor, ca aceea de a duce un copac la pădure. A treia zi a competiţiei, 20 mai, se va desfăşura la Palatul Copiilor şi este dedicată culturii generale, în special pe teme ce ţin de cunoaşterea vieţii culturale a municipiului Sfântu Gheorghe, iar motto-ul zilei este “selectiv”.  Ediţia XIV a Zilelor Elevilor Covăsneni se va încheia cu Gala Laureaţilor, când cele 4 echipe ajunse în finala competiţiei se vor confrunta într-o ultimă probă, în cursul nopții. În final, echipele COBASEC (care reprezintă Covasna, Baraolt şi Târgu Secuiesc vor lupta pentru câştigarea titlului de “Cea mai bună echipă din COBASEC”.

    Organizatorii evenimentului : Asociaţia Culturală şi de Tineret Regös şi Centrul de Cultură al Judeţului Covasna.

    Coordonator proiect : Kolumbán Zenge

  •