gbiennial.ro
folktrades.ro
repertorium.ro
virtualisszekelyfold.ro
PARTENERI MEDIA:
-
2017. 01. 12.
De Ziua Culturii Naţionale
«« înapoi
De Ziua Culturii Naţionale redescoperim un scriitor transilvănean, omagiem un pictor contemporan şi ne bucurăm de un recital excepţional de pian
Centrul de Cultură Arcuş (Casa Bastion, str. Oltului nr. 6, Sf. Gheorghe) – în parteneriat cu Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Consiliul Judeţean Covasna, şi cu sprijinul Ministerului Culturii – vă invită duminică, 15 ianuarie, de la ora 16, să sărbătorim Ziua Culturii Naţionale pe terenul literaturii, artelor plastice şi al muzicii !
Programul va începe la ora 16, cu lansarea a două volume : Albumul Romulus Cioflec – o viaţă în imagini şi piesa Răspîntia.
Istoria fotografiei consemnează nenumărate încercări de a defini această artă, dar, dincolo de spectaculoasa sa evoluţie în tehnica de realizare, fotografia a rămas în esenţă ceea ce a fost şi la naştere, cu 177 de ani în urmă : arta de a înregistra o imagine, doar una. Cînd imaginea este legată de viaţa şi opera unei personalităţi, fotografia devine un preţios document, care reface şi completează portretul unui om, cu nesfîrşitele sale nuanţe, imposibil de epuizat. Pe urmele unor astfel de preţioase documente a pornit şi Luminiţa Cornea, pe care profesorul Nicolae Scurtu o recunoaşte drept “una dintre cele mai instruite şi, totodată, excelente cercetătoare a itinerariului biografic şi creator al lui Romulus Cioflec”. Documentele din Colecţia Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfîntu Gheorghe şi cele recuperate, prin donaţie, din Colecţia familiei Cioflec, mai ales fotografii, sînt valorificate de Luminiţa Cornea în Albumul “Romulus Cioflec – o viaţă în imagini”, publicat de Editura Centrului de Cultură al Judeţului Covasna. Aceeaşi Editură a publicat şi volumul Răspîntia, o inedită piesă de teatru, prin care Luminiţa Cornea încearcă să completeze portretul de dramaturg al lui Romulus Cioflec.
Cercetătorii care merg pe urmele scriitorului şi profesorului Romulus Cioflec (1882 - 1955) descoperă în documentele vremii portretul unui autentic intelectual, profund implicat în viaţa culturală românească. Acesta este şi portretul pe care cititorii sînt invitaţi a-l redescoperi în Albumul Romulus Cioflec – o viaţă în imagini !
Ora 16.30 : vizionarea Expoziţiei pictorului Valter Paraschivescu
Valter Paraschivescu este departe de a fi un nume necunoscut pentru iubitorii artelor plastice din România, şi nu numai. Absolvent al Academiei de Artă Nicolae Grigorescu din Bucureşti, în 1983, artistul este la cea de-a 34-a expoziţie personală. Lucrările pe care artistul a decis să le reunească în Expoziţia vizionată cu ocazia Zilei Culturii Naţionale reprezintă o sinteză a activităţii sale din ultimii 20 de ani şi sunt mărturii ale unei priviri profunde, dar şi ludic-ironică, asupra propriului univers interior. Animat de o vie şi nestăpînită curiozitate, artistul îndeamnă spectatorul să-l urmeze şi să-i descopere viziunea, în compoziţii aflate la frontiera figurativului cu nonfigurativul, într-un spaţiu care impune regulile unei subtile geometrii, în contextul unei extrem de personale game cromatice. (după Arthur Teodorescu)
Ora 17 : Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, va decerna Premiul Háromszék Pentru Cultură, laureatul pe 2017 urmînd a fi descoperit la Sărbătoarea Culturii Naţionale de la Centrul de Cultură Arcuş.
Ora 17.30 : Recital de pian susținut de Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu
În program : George Enescu - Rapsodia Română, op. 11 nr. 2 (aranjament Marius Sireteanu); Constantin Silvestri -Jocuri populare din Transilvania op.4 ; Béla Bartók - Dansuri românești op. 56; lucrări de Alexandru Pașcanu, Liviu Dandara, Nicolae Brânduș, Felicia Donceanu, Sabin Pautza și, în final, George Enescu - Rapsodia Română, op. 11. nr. 1 (aranjament Marius Sireteanu).