gbiennial.ro
folktrades.ro
repertorium.ro
virtualisszekelyfold.ro
PARTENERI MEDIA:
-
2016. 11. 15.
Trei muzee virtuale depun mărturie despre istoria meşteşugurilor tradiţionale din Secuime
«« înapoi
Proiectul Meşteşuguri tradiţionale din Secuime - revitalizare prin digitizare şi promovare a lăsat în urmă trei muzee virtuale, care pot fi vizitate accesînd pagina www.mestersegek.ro Este vorba de trei ateliere din Tălişoara : de fierărie, fondat în 1955 de Szabó Lajos, de rotărit, fondat de meşterul Fehér Antal în 1949, şi de tapiţerie, fondat în 2006 de fiul meşterulului rotar Fehér Antal.
Cele trei muzee virtuale fac parte dintr-un proiect complex, conceput a se desfăşura pe termen lung, finanţat cu peste 300.000 lei, din fondul pentru proiecte al statelor Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, printr-un program de conservare şi revitalizare a patrimoniului cultural şi natural, proiect al Centrului de Cultură al Judeţului Covasna care are drept scop cartografierea, promovarea şi revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale din zonă.
La Tălișoara nr. 218 se găsește atelierul de fierărie al defunctului Szabó Lajos, fierarul șchiop, cum a fost cunoscut în zonă. Meșterul fierar, pe lîngă ocupația sa de bază, a fost și un vestit confecționer de unelte, s-a priceput la tot ce era din fier, pe vremea comunismului s-a ocupat și de întreținerea utilajelor cooperativei agricole de producție. Dotările de bază ale atelierului: foale din piele montat pe tavan, bancul de lucru, mașina de găurit acționată manual, forja, nicovala și accesoriile ei dau dovadă de uzură avansată, dar sunt într-o stare corespunzătoare. Fierăria și dotările ei au fost moștenite de către nepot, Szabó Gábor, care nu se ocupă de fierărie, dar întreține utilajele agricole cu uneltele moștenite. Szabó Gábor îngrijește atent uneltele bunicului, decis să le păstreze și să le transmită generațiilor următoare.
La nr. 158 din Tălișoara se găsește atelierul defunctului meșter rotar Fehér Antal. Cu uneltele sale aflate într-o stare excelentă a putut să efectueze toate lucrările care țin de rotărit. De sub mîna sa au ieșit roți, căruțe, căzi, ciubere, echipamente de gospodărie, uși, ferestre, iesle, troace de lemn. Fiul său, Fehér András, este cunoscut în zonă ca meșter tapițer. El însuși folosește atelierul și o parte dintre uneltele tatălui său la lucrările de tîmplărie. Meşterul tapiţer nu mai are nevoie de uneltele specifice rotăritului, dar le păstrează cu grijă, pentru că au dispărut din zonă și ultimii reprezentanți ai meseriei și, odată cu ei, s-au împrăștiat și uneltele lor.
La nr. 178 din Tălișoara funcționează unul dintre atelierele de tapițerie cele mai bine dotate cu unelte tradiționale din Județul Covasna. Meșterul, Fehér András, a învățat meseria în tinerețe, a lucrat ca tapițer pînă în anul 2006 la cooperativa de la Baraolt. A început activitatea la atelierul propriu în 2006, o parte din unelte le-a moștenit de la tatăl său, altele le-a procurat în timpul uceniciei şi continuă a le completa şi astăzi. Nevoile noi însemnă apariția uneltelor și produselor noi în meseria sa. Datorită pregătirii profesionale și a uneltelor sale, el confecționează sau repară garnituri de șezut – fotolii, scaune – paturi, saltele, perne, scaune pentru mașină cu diverse materiale de umplutură (in și cînepă, iarbă de mare, afric, vată de tapițerie) și le învelește cu stofă, pluș, piele naturală sau artificială.
Imagini din ateliere şi mai multe date despre dotarea lor pe http://www.mestersegek.ro/muhelyek/